despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se...

Sub semnul lui Narcis

2011-03-03T00:44:00.005+02:00

Ideea asta cât se poate de barocă a reflecției mă urmărește de ceva timp și mă găsește ori de câte ori ascult muzică și mă privesc în geamul fumuriu al 123-iului care mă poartă leneș pe calea vitală...pe Calea Vitan.

Subsol

2011-02-28T00:20:00.008+02:00

Păstra acea sobrietate a vremii sugerată de hainele-i întărite de apretul preparat în casă. Avea o privire melancolică, un chip alungit, asemenea unor Botticelli împietrite-n pânză și un zâmbet abia perceptibil, mai mult interior. De fapt, nici nu zâmbea cu gura, ca toți oamenii. Zâmbea cu ochii-ncarcerați în desișul genelor negre. Vorbea puțin, dar se vedea din felul în care își frământa buzele că mintea-i mergea ca un motoraș neobosit, că sufletul îi era izvor de eterne neliniști existențiale. Nu prea suporta ceea ce venea din afară. Avea obiceiul ciudat, nesimțit poate, de a ignora discursurile prea puțin interesante ale vecinilor plictisiți sau ale călătorilor din trenuri. Prefera propria companie și momentele de liniște monahală. Îi plăcea să se audă respirând și să simtă fiece vibrație a patului în care își petrecea cuminte serile. Nu era nici femeie, nici bărbat, era un simplu om pus în fața provocării numite viață. Cu spaima citindu-i-se pe chip, striga-n sinea sa: Oprește ceasurile!

Nevoia imperativă de tăcere și momentele cheie în care aceasta se poate aplica

2011-02-26T23:12:00.007+02:00

Cu siguranță există lucruri despre care nu se poate vorbi, dar nu dintr-o reținere pudică, ci din simpla imposibilitate de a le reda verbal. Cât de limitat este omul atunci când încearcă să descrie un apus de soare? Cât de greu își găsește cuvintele acela care dorește să își consoleze aproapele sau ce straniu sentiment îl încearcă pe cel care simte un nod în gât atunci când vrea să îi spună persoanei dragi ceea ce simte? Eu, cel putin, am cunoscut toate aceste stări; la fel cred că a pățit majoritatea.

Și sunt sigură că multe vor mai fi momentele în care cuvintele vor fi înlocuite de priviri, zâmbete sau strângeri de mână, frazele se vor concentra într-o îmbrățișare, într-un sărut, într-o plimbare liniștită, cu pași sincronizați sau într-un somn de amiază, respirat în tihnă, în tandem. Reușitele se vor felicita cu aplauze și plecăciuni, durerea va fi alinată prin sacrificiul vegherii, iar iubirea va fi exprimată prin gesturi simbolice, prin încercări culinare sau excursii-surpriză.

Dar dintre toate aceste stări și sentimente, cea care se redă cel mai greu, părerea mea, este încrederea. Din acest motiv, am ajuns la concluzia că, uneori, trebuie neapărat să se tacă!

Instrucțiuni de supraviețuire

2011-02-21T01:59:00.001+02:00

Se ia o carte. Eu recomand una mai veche nițel, cu miros dulceag, ca de naftalină d-aia de cuprinde hainele de iarnă ale bunicii. Așa. Revenind...după cum spuneam, se ia o carte. Dar nu orice fel de carte, ci una care sa rezoneze cu tine. Nu se acceptă cărți împrumutate! Trebuie să ai posibilitatea de a o mâzgăli, de a o îmbiba de lacrimi, de ciocolată, de a îi îndoi nesimțit un colț. Totuși, pentru a nu exagera, se ia și un semn de carte. Acesta va fi personalizat. De exemplu, un post-it, o bucată șifonată dintr-o pungă de hârtie de covrigi, un creion, o carte de joc sau un pliculeț de ceai. Se admit și etichetele de haine, listele de cumpărături de supermarket sau coasterele cu urme de cafea. Acum se deschide frumos cartea acolo unde semnul indică lectura lăsată în suspensie. Se trage aer în piept, se aranjează perna și se drege vocea interioară. Actul supraviețuirii este gata de pus în practică. Bon apetit!

Rețetă de griji griș cu lapte

2011-02-01T22:56:00.007+02:00

În această seară, a ieșit la suprafață acea latură de gospodină, o combinație între Jamie Oliver și Martha Stewart, latură care...sau gospodină care s-a decis să facă "ceva bun". Motivul? Niciodată nu-ți trebuie un motiv pentru a face/a încerca să faci "ceva bun", duh...dar pe lânga asta, să zicem că starea de bolnavă lovită de frig și de sesiune m-a determinat să îmi ofer un moment de răsfăț.

Așadar, am ales grișul, după cum cred că bine reiese din titlu. Problema a fost că, pentru că bineînțeles că a existat o problemă în toată combinația asta de 21 de ani+răceală, problema, după cum spuneam, a fost că, anemică și nepricepută, nu am mestecat suficient de bine și, evident (sper că este evident pentru toată lumea), grișul meu a ieșit cu guguloaie...

Și cine să le înghită dacă nu el?! Da, da, le-a înghițit cu eroism, le-a tolerat, le-a trecut cu vederea...Oricum, noi, fetele, mereeeeeeu vedem mai multe guguloaie! Aici ar trebui să ne îmbunătățim noi rețetele...

Recenzie

2011-01-30T17:22:00.008+02:00

Departe de tot, departe de toți, de toate. Așa.

La final rămân doar eu. E U. euuuuuuuu. io. U e U e U E.

un, un, un, un colț îndoit la pagina 21. Ba nu, chiar pagina 21.

o, o, o pagină isteric mâzgălită, îngălbenită, presată de toate celelalte pagini ca într-o strânsură de menghină, îmbibată de mirosul florilor de altădată, de la alte pagini. O bucată de celuloză atât de subțire, atât de ușor de rupt, de dezintegrat în ploaie, de smuls din cusătura cotorului, de împăturit într-un soi de origami stângaci, făcut asemenea bărcuțelor șifonate ale preșcolarilor. Cu idei pierdute, cu atâtea cuvinte fragmentate, silabisite la final de rând, cu atât de multe semne de întrebare și cu atât de puține puncte ferme

Exerciții de respirație

2011-01-01T21:55:00.000+02:00

Mergeam pe strada în oglindă, mergeam pe stradă în oglindă. Niște opaci. Niște străvezii. O tânâră persoană încerca pentru prima dată să-ți mențină echilibrul pe două roți; am trecut pe lângă ea zâmbind, dar gândindu-mă cu tristețe la acea altă persoană tânără care în același moment încerca să și-l mențină, chiar dacă simțea cum îi fuge pământul de sub picioare. Era mult prea cald, dar, în același timp, mult prea rece pentru acea perioadă a anului și pentru acel oraș. Urcam trotuarele ca și cum ar fi fost munți, beam apa ca și cum ar fi fost din râu și chirceam gândurile ca și cum ar fi fost păcate. Păcat de acel oraș căruia nu-i venise încă vremea.

Dialog

2010-11-30T20:01:00.008+02:00

Perspectiva 1. Îmi aduc aminte de ziua în care ai plecat prima oară. Totul avea gustul dulce-acrișor al unui...pomelo. Era ceva în aer, o semi-consistență, un fel de nici da, nici ba, o nesiguranță plăcută și enervantă în același timp. Știu că ardeam de nerăbdare să te întâlnesc și îmi doream din tot sufletul să te prind înainte să pleci la gară, să pot să-ți urez eu, cu gura mea, drum bun și un ci vediamo...pronto.

Perspectiva 2. Îmi amintesc cum am aterizat pe pământ roman. Mă plimbam pe străzile forfotânde, jonglam printre porticii frumoaselor clădiri și ascultam muzica ta. Erai deja cu mine. Să știi că tu îmi șopteai în ureche acele versuri pline de însemnătate, nu altcineva. Tu mă așteptai seara acasă, iar eu cu tine voiam să vorbesc până târziu în noapte.

Perspectiva 1. Acum pleci iar. Este diferit, trebuie să mărturisesc. Dar să nu te gândești la nimic rău. Din contră. Acum știu exact ce e în aer: inefabilul. Mai mult decât atât...

Perspectiva 2. Mi mancherai!

După cum ziceam,

2010-10-17T12:39:00.005+03:00

mare lucru să fie liniște. În depărtare se simte glasul uzat al căutătorului de fier vechi, ruginit, înecat în zgomotul ploii rulate sub roțile automobilelor. Stau în ascunzătoare, laptopul toarce ușurel asemenea unei mâțe aciuate lângă sobă. Îmi beau ceaiul aburind pe ritmuri molatice de jazz și îmi iubesc momentul. Stau cu spatele la geam, dar acea bucată de sticlă care ar trebui să mă ferească de tot ce este dincolo mă trădează și cedează locșor firicelului de rece care mi se înfășoară pe ceafă și-mi dă acea senzație de dulce-acrișor specifică citricelor. Mă depărtez ușor în consistența semiîntunericului, pășesc alene și a lene către fotoliul cu pernă și pătură. Îmi iau cartea și încep ritualul lecturii frecându-i paginile între degete: parfum de flori presate, de bibliotecă, de hârtie îngălbenită.

După cum ziceam, liniște.

It happens

2010-09-10T20:22:00.007+03:00

Chiar dacă am mereu jaluzelele închise și blocul este orientat spre N, am fost trezită de lumina soarelui, lumină care se reflecta în blocul de vizavi și se întorcea ca o săgeată spre balconul meu, străpungând scutul de aluminiu exact acolo unde două dintre lamele sunt un pic distanțate. Firicelul mi-a atins fix ochiul drept. Multă matematică la mijloc. Frumos mod de a spune "'neața".

Anonimă

2010-08-31T20:53:00.006+03:00

Mai ţii minte noptea târzie plină de poveşti amalgamate? Dar telefonul care îţi cutremura de fiecare dată lumea viselor? Oare îţi aminteşti parfumul crinilor din vaza aia transparentă, parcă virtuală? Era atât de puţin conturată, încât aveam impresia că florile plutesc deasupra măsuţei asemenea melodiilor care umpleau camera şi pe care le ascultam cu nesaţ în fiecare după-amiază. Sunetele-mi rămîneau impregnate pe buze, în fiecare şănţuleţ, în fiecare crăpătură. Acela era momentul în care simţeam cum se naşte-un zâmbet în colţul gurii.

Vom fi avut destule amintiri şi poveşti mai deocheate, aşa cum ar spune moşNeagu'.

Despre dorințe

2010-08-24T16:33:00.007+03:00

If I were a month, I would be: December
If I were a day of the week, I would be: Thursday
If I were a time of day, I would be: xx:59
If I were a sea animal, I would be: a shark

If I were a direction, I would be: West
If I were a virtue, I would be: justice
If I were a historical figure, I would be: Vasco da Gama
If I were a planet, I would be: from another galaxy
If I were a liquid, I would be: water

If I were a stone, I would be: a rolling stone
If I were a tree, I would be: a cherry tree
If I were a bird, I would be: an eagle
If I were a flower/plant, I would be: a cactus
If I were a kind of weather, I’d be: a rainy evening

If I were a mythical creature, I’d be: a Iele
If I were a musical instrument, I would be: a piano
If I were an animal, I would be: a horse
If I were an emotion, I would be: wonder

If I were a vegetable, I would be: eaten
If I were a sound, I would be: knock-knock-knock
If I were an element, I would be: Hg

If I were a song, I would be: Oasis - Songbird
If I were a movie, I would be: The Hours
If I were a book, I’d be: always the most recent one
If I were a fictional character, I’d be: lady T.

If I were a food, I would be: my mom's food
If I were a place, I would be: The Bermuda Triangle
If I were a taste, I would be: a mix between rum and cinnamon
If I were a scent, I would be: lavender

If I were a religion, I would be: Buddhism
If I were a word, I would be: definitely
If I were a body part, I would be: an eye
If I were a facial expression, I would be: a wink

If I were a subject in school, I would be: Music
If I were a cartoon character, I’d be: Wendy Marie Testaburger
If I were a shape, I would be: an hourglass shape
If I were a number, I would be: 19

If I were a piece of jewelry, I would be: a leather bracelet
If I were a piece of furniture, I would be: a beanbag
If I were a car, I would be: a Suzuki Jimny
If I were an item of clothing, I’d be: a scarf

Yes, I do!

2010-08-22T04:00:00.006+03:00

Am prins trenul de patru într-o dimineață surprinzător de răcoroasă pentru această perioadă a anului. M-am aplecat cu inconștiență pe geam din dorința de a face parte din filmul ăla de-afară derulat pe fastforward...Așa de mult îmi doresc uneori să treacă timpul mai repede și să văd cum va fi! Aș vrea să am puterea să derulez măcar un pic înainte, să trag cu ochiul atât cât să mă pot asigura că nu sper în van. Dar înapoi? întrebă iscoditor vocea interioară. Nu, înapoi nu l-aș da niciodată, mi se pare mult mai înfricoșător. Trecutul mă sperie mai mult decât viitorul, pentru că trecutul ȘTIU cum a fost!

Profunda mea cugetare este întreruptă. Trebuie să mă identific [un călător pierdut pe-un drum feroviar, agățat ștregărește de balustradă pentru a-și menține echilibrul]: bilet am, cupon am, legitimație am. Sunt în regulă, sunt conform cerințelor, dar nu mă pot conforma. Tocmai din acest motiv am ales să plec. Așa, pe negândite. Așa e cel mai bine și așa o să fac mereu, nu o să mă gândesc la consecințe...nu cred că există consecințe, cred că există doar circumstanțe care te fac să te simți vinovat pentru că ai ales să trăiești; iar aceasta este o vină pentru care o să mă zbat mereu.

After Hours

2010-08-12T00:07:00.007+03:00

Privirea din tinereţe a bunicii sau privirea mea de ieri. Nu există diferenţe, ambele au fost. Fără să vrem, pe zi ce trece, devenim din ce în ce mai mult am fost.
Uneori, pentru mine, dorul de viitor este la fel de mare precum cel de trecut. Dorul de copilul pe care o să-l am, dorul de patul în care o să dorm, dorul de mine, cea care va fi, cea care va fi fost. Dar cred că acum cel mai dor îmi e de mine aşa cum eram, pentru că simt că eram mă continuă, în timp ce am fost mă condamnă, iar voi fi...voi fi?
Mă poţi găsi de multe ori aici, defectă*, în căutarea timpului pierdut, în aşteptarea celui viitor, aici, în această clipă desfiinţată, clipă care obişnuia să fie numită "prezent".

*"Defectul tuturor oamenilor este că aşteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe...Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când trăim nu putem învăţa nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat." - E. Cioran.

"I wanted to write about it all. Everything that happens in a moment. The way the flowers look when you carry them in your arms. This towel - how it smells , how it feels...it's thread. All our feelings - yours and mine. The history of it. Who we once were. Everything in the world. Everything mixed up. Like it's all mixed up now. And I failed. I failed. No matter what you start up with, it ends up being so much less." - The Hours

Despre farmecul gesturilor cotidiene

2010-08-11T18:17:00.006+03:00

Mi-am prelungit fără urmă de regret dulcea şedere acasă, departe de forfota unei capitale supraîncălzite şi subestimabile. M-am trezit într-un ceas rezonabil, nici prea devreme, nici prea târziu - aici totul pare/este echilibrat -, am dejunat nici prea mult, nici prea puţin [dar totul a fost prea bun!] şi mi-am început activităţile indoor, departe de arşiţa mult-prea-voiosului august.

Poate o iau razna, dar îmi face o plăcere nebună o zi dedicată camerei de acasă, o zi în care să regăsesc (nimicuri, te miri ce-uri, zorzoane, creioane, gume, bonuri fiscale şi cărţi de vizită folosite pe post de semne de carte, flori presate, desene, reviste, jucării din ouă Kinder), să reordonez (biblioteci, haine), să homemade-uiesc (cutii), să recondiţionez (tot cutii), să-ncropesc de zor (infinite musailiste cu filme şi cărţi).

Un documentar finuţ despre amoruri de altădată, o emisiune dulceagă despre modă [de pe Discovery, să ne-nţelegem!], iar seara un film revăzut în sânul familiei. Niscai Interneţi... pe ici, pe colo, una bucată obsedantă melodie în surdină, fructe, bomboane (im Sommer leicht gekühlt geniessen!), apă, aţipeli şi moţăieli.

Desigur, urmează mult aşteptatul moment - "atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună"; noaptea-i albă, dar am grijă sa o tipăresc uşor în lumina complicelui meu nocturn - veioza. Cum aş putea să renunţ la o asemenea lene cosmică pentru vacarmul dâmboviţean?

Semne de circulaţie

2010-07-23T23:12:00.008+03:00

Mi-a venit în minte titlul unei cărţi de I. Peltz, şi anume "Viaţa cu haz şi fără a numitului Stan"...o carte pe care nu am citit-o, dar nu pentru că nu mi-aş fi dorit cu tot dinandinsul, ci pentru că nu am găsit-o...nu se găseşte. O carte la fel de rară precum şansa de a deţine un Jimny. O maşină asemenea unei cărţi de căpătâi: contact şi începi povestea!

Şi uneori demarezi...în trombă, alteori alegi varianta precaută şi aştepţi să se facă verde doar pentru a respecta regulile exterioare; se poate întâmpla să moară motorul, să se spargă un cauciuc, să nu meargă luminile sau să uiţi frâna de mână ridicată.

Palpitant e să rămâi ţintuit pe şinele de tren, să aterizezi pe contrasens, să uiţi să opresti şi să treci de destinaţie hăăăăăt! Să sfidezi serpentinele şi să urci, să urci, să urci pâââână la Bâlea Lac.

Da, cu siguranţă aş trage pe dreapta acolo sus şi aş sta la poveşti cu dragul meu domn Peltz.

90 % H2O

2010-07-16T13:02:00.009+03:00

Mie mi-e frică să intru în apă, nu știu să înot. Dar ploaia mi-e scuza perfectă pentru a mă bucura de un soi de valuri verticale, mărunte, electrice. Îmi place ploaia aia Italică, ca un font nici prea mare, nici prea mic. Dar cel mai mult îmi plac fenomenele orajoase. În spatele fiecărui tunet se ascunde un gând furios. În anumite priviri se ivesc fulgere.

Electrica

2010-06-10T10:18:00.004+03:00

Pentru momentele în care pauza de cuvinte este imperativă, iar ochii se închid, e bine să ciulești urechile. Vibrațiile, asemenea ploii, ajung să te cuprindă, să te răcorească, să te lipească de zidul ăla rece și accidentat. Ai vrea să îl escaladezi, să îl cucerești, să ajungi în vârf și să privești în zare - Alpenlugen -, dar asta este aproape imposibil. Totul se termină într-o contopire murală mută, cu miros de var și cu un amar gust de van.

Everything But The...

2010-05-29T18:46:00.009+03:00

Plouă neîntrerupt de zile şi parcă tot oraşul miroase a igrasie...apa şi viaţa se scurg în vertijuri spre măruntaiele pământului, tot mai adânc, tot mai adânci. Ajunge să-l înspăimânte gândul că s-a depărtat atât de mult de origine, de natural, de acel strat de humus "nebetonat" şi îşi pierde speranţa regăsirii de sine. Lucrurile se diluează. Lumea este apanajul laşilor...

[prima fotografie]

Femeile pe care nu le cunoşti

2010-05-29T11:38:00.008+03:00

Poveşti

Băneasa
Ecaterina Văcărescu a fost văduva marelui ban Ştefan Văcărescu şi proprietara vechiului sat Cârstieneşti. A ctitorit biserica cu hramul Sfântul Nicolae (Şoseaua Bucureşti-Ploieşti).

Mărcuţa (Strada Biserica Mărcuţa)
Urmaşă a marelui logofăt Dan, Mărcuţa, pe numele ei adevărat Vişana, a fost fiica lui Marco armaşul şi cea care a refăcut biserica pe care o ctitorise strămoşul ei de la 1587.
Pe la 1840, bolnavii psihici de la Schitul Malamuc (jud. Prahova) sunt transferaţi la mânăstirea Mărcuţa, aici înfiinţându-se un ospiciu pentru aceşti bolnavi - Azilul Mărcuţa. Acesta a funcţionat până în 1925, dar expresia a fi bun de dus la Mărcuţa (adică la malamuc/balamuc/nebuni) este prezentă şi astăzi în vocabularul bucureştenilor.

Dămăroaia
Moşia (transformată în cartier pentru veteranii Primului Război Mondial) a aparţinut boieroaicei Maria Damaris, soţia vornicului Damaris.

Maria (Strada Doamnei)
Această stradă (bătătorită acum de noi, cei care vânăm cărţi frumoase şi ieftine) poartă numele soţiei lui Şerban Cantacuzino, cea care a ctitorit biserica numită chiar Biserica Doamnei.

Dobroteasa
Se pare că numele bisericii şi al mahalalei (în care se afla breasla zidarilor bucureşteni) vine de la numele soţiei lui Dobrotă, cel care a ctitorit prima biserică din lemn.

Mântuleasa
Maria, jupâniţa, a fost sora lui Manta negustorul. Expresia a luat din gardul Mântulesei (a lua de unde nu este nimic) are în spate un mit...urban; existau pe vremuri, îm locul Mănăstirii Mântuleasa, o livadă şi o casă, ambele aparţinând negustorului amintit mai sus. Aceastea erau împrejmuite cu un gard de nuiele, gard din care toţi rupeau pentru a se apăra de câinii care împânzeau mahalaua în fiece noapte. Astfel, puţin câte puţin, din gardul s-a ales praful, singura care aminteşte (indirect) de existenţa lui chinuită râmânând expresia sus-pomenită.

Explicaţii
Ban, bani, s.m. 1. Guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria feudală. 2. (Titlu și funcție de) mare dregător în Țara Românească după sec. XV; (și în forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (În Muntenia) Cel mai înalt rang boieresc; persoană care deținea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.

Logofăt, logofeți, s.m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

Vornic, vornici, s.m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.

Mulţumiri
Last but not least, toată stima pentru cel care mi-a furnizat indirect aceste nepreţuite informaţii, domnul profesor Alexandru Ofrim - Străzi vechi din Bucureştiul de azi.

D.C.

2010-05-28T11:50:00.003+03:00

Scurt, sec, demidulce. Nu mai necesită prezentare, iar mai-decembrie nu se poate. Umbra iar cade pe arcade şi ochii nu se mai văd. Ştim ce urmează.

Gratitudine

2010-05-22T20:25:00.006+03:00

Îi mulţumesc Bucureştiului pentru oamenii pe care mi i-a oferit, pentru apusuri, pentru că nu îmi permite să mă plictisesc şi pentru că a făcut din Ploesci o urbe cochetă, o mică staţiune montană, o oază a siguranţei şi a îndeplinirii tuturor poftelor.

Le mulţumesc tuturor oraşelor pe care le-am vizitat pentru acele ore în care mă prefăceam că sunt o persoană "de-ale casei" şi în care colindam străzile necunoscute ca şi cum le-aş fi ştiut de-o viaţă. De asemenea, le sunt recunoscătoare pentru dorinţa de evadare pe care mi-o dau uneori, pentru impulsul de a fugi de urban, de a mă descălţa în iarba înrouată, de a ţipa în câmp, de a alerga prin ploaie.

Îi mulţumesc Ploieştiului pentru o copilărie barocă, pentru familie şi pentru casa stabilă, pentru acei câţiva oameni care s-au prins de mine şi pe care îi numesc prieteni, pentru mamaia care mereu îmi face hatârul, pentru bruma de case vechi, pentru liceu, pentru brazii împodobiţi cu tata şi cu mama, pentru nenumăratele nopţi de râs şi hâc, pentru sora mea, pentru ţintarul jucat cu tataie, pentru camera asta în care mă aflu acum...camera asta care a crescut împreună cu mine şi care trădează, ascunde, respiră.

Ceva gnoseologic şi autoscopic

2010-05-19T02:31:00.009+03:00

Prea multe drafturi. Asta înseamnă că există mult prea multe gânduri răzleţe şi prea puţine cuvinte de legătură sau posibilităţi de redare concretă a fluxului ameţitor de nimicuri şuierătoare. Unele ajung să se materializeze, conform dicteului automat, altele, asemenea unor valuri violente (...că aşa sunt valurile), se sparg spumos în momentul încercării transpunerii lor pe hârtie. Problema este cunoscută, ţine, general vorbind, de timp, de incapacitatea fizică de a face faţă dorinţei de a înregistra cât mai mult. Setea asta continuă este cea care provoacă atâta greaţă. În acelaşi timp, este cea care provoacă la autodepăşire. O sete impresionantă de auto şi de cunoaştere...

Fără egal!

2010-05-17T21:26:00.003+03:00

Mult prea frumos până şi pentru raftul de biscuiţi. Muzică de ascultat departe de Real...

Întrebări cu B

2010-05-15T16:53:00.006+03:00

Doi bărbaţi bolboroseau bâjbâind pe bulevard. Aveau ceva electrizant prin felul în care acordau atenţie cuvintelor, oferindu-le o consisteţă sonoră plină de rafinament. Îşi creaseră un mic univers, se izolaseră involuntar, captivi unei discuţii care, previzibil sau nu, implica o femeie. Cu toate că am încercat să îmi temperez paşii, cuvintele celor doi se diluau pe măsură ce mă îndepărtam, aşa că am rămas cu o mare dilemă: "Te-a poftit în bucătărie? Vai, păi dacă o femeie te invită în bucătaria ei, asta înseamnă că.........."

Adunări cu V: Vian + Veneam + Visam

2010-05-12T23:55:00.007+03:00

Azi: zăpuşeală mare în oraş + 123 pe bulevard + ploaie în cartier + tricou cu inimă dungată pe mine +...Smulgătorul de inimi în braţe + ceai în cană + miere-n ceai + muzica din toate.

Luna cireşelor amare

2010-04-30T01:40:00.009+03:00

...şi a jurnaliştilor supăraţi pe viaţă, revoltaţi în cercuri restrânse, dar pacifişti ON AIR. Bruma de speranţă pe care doream să o menţin a fost ştearsă elegant de cel care a mărturisit cu seninătate că a ales să scrie pentru că avea nevoie de un job (...uite aşa a ajuns speranţa să fie doar un post de radio profund, ascultat cu evlavie de un taximetrist bigot de la Unirii!)

Oamenii ăştia-s necăjiţi că nu avem decât jurnalism de opinie - un tip jalnic de jurnalism, dar ieftin şi la-ndemână, că, vorba aia, oricine poate veni în studio să vorbească verzi şi uscate despre nori şi pensii. Oamenii ăştia visează la un jurnalism de teren, visează la patroni-ziarişti...visează îngrijorător de mult pentru meseria pe care o prestează. Sunt fie boemi, fie blazaţi, unii afişează un zâmbet tip Colgate, alţii-s mereu cu frunţile încreţite şi scrâşnesc din dinţi când vorbesc.

Ex abrupto: şi cum cireşele amare au farmecul lor, mă tem că am greşit titlul acestui post. Îmi pare rău că această errată nu va avea la rândul ei o errată...

(deci) ERRATĂ: luna cireşelor viermănoase.

Dileme

2010-04-14T15:14:00.004+03:00

Aproape zilnic se întâmplă ca persoane debusolate să-mi ceară ajutorul la metrou. Simpatică a fost o doamnă care m-a întrebat grăbită care este metroul spre victorie...Tare aş vrea şi eu să ştiu!

azi

2010-03-31T22:35:00.008+03:00

tabiet: Sir Roger the Shrubber I servea bârfele matinale din ziarul distribuit gratuit la Unirii, stând în dreptul măsuţei pe care parcă pluteau o lampă fină şi o ramă nepersonalizată. În geamul neplăcut de limpede al magazinului se oglindea geaca ponosită a domnului cititor.

estival: treptele metroului dădeau spre nisipul elen în care Sir Roger the Shrubber II îşi răsfăţa noroioşii bocanci norociţi. Savura un covrig uscat pe ritmuri de bouzouki, ignorând briza dementă a pasajului şi turiştii subterani care se holbau invidioşi la el, domnul ascultător.

urban: din tăişul sapei ieşea un miros de vară, de caniculă, de câmp, un miros prăfuit, dar mocnind a verdeaţă; aroma aerul apus al Bucureştiului şi cărarea de om pedestru.

transcendental: liftul a fost toată ziua blocat la etajul 18 din 10.

uşurel

Pe ultima sută de martie

2010-03-30T23:13:00.005+03:00

Că tot mă simţeam ca un ceainic sub presiune, m-am hotărât să fac o infuzie. Am zis că mai bine trec de la persoana I la persoana a III-a. Bun. Aromat, pişcă niţel limba, ochelarii se aburesc, zahărul se topeşte. Se pare că se răzgândeşte. Mai mult îmi place ăla de mentă. De fapt, e preferatul meu şi taman d-ăla nu am. Ar urma un smiley trist (cum sună asta...smiley trist!), din reflex, din păcate...multe păcate în bucate, ca sarea-n bucate, Eliade, Tinereţe fără tinereţe, Coppola, cupola, Brunelleschi, Florenţa, ce rimează cu Florenţa?!...hai, hai, trebuie să meargă ceva...mmmm, mă rog, rogu-te, oare ce urmează hai fără semne de punctuaţie ecuaţie just go with the flow şi stăpâneşte degetul ăla să nu caute virgule şi semne de întrebare acolo unde nu ar trebui să fie decât puncte de suspensie trei la număr aşa cum urmează un punct de suspensie un punct de suspensie un punct de suspensie

A doua secvenţă

2010-03-17T14:13:00.006+02:00

Balconul era rece, cu pereţii grunjoşi, parcarea purta ecoul strigătelor de copii, câinii atacau maşinile prăfuite. Avea un tricou roşu, un pic şifonat, un pic lălâi, cât să se umfle uşor în bătaia vântului. Pielea i se înfiora nesimţit şi nesimţit. Părul era prins aiurea, cocheta cu acel curent iute al etajului, iar urechile-i erau ciulite; din balconul alăturat se auzea sunetul ponosit al unui radio; acolo stă bătrânul şi galantul domn care îi tot urează succes în viaţă.

Privirea fixă, trecând de geamul uscătoriei, de palierul întunecat, de doamna care urca agale să plătească întreţinerea, de nenea care tocmai îşi scotea dalmaţianul să-şi facă nevoile în faţa blocului, de lift şi de zid, plana spre crepuscul; acolo se apune.

Era o perfectă zi perfectă pentru jemanfişism, avea aerul ăla de fumătoare în alb-negru; dar nu fumează.

Secvenţial

2010-03-16T19:22:00.005+02:00

Aici doarme cineva. Am citit până s-a lăsat întunericul, până mi-au îngheţat mâinile.

Cum ochii încep să mă usture, aleg să părăsesc biroul şi să caut o sursă de lumină cât mai puţin deranjantă pentru persoana adâncită în visare. E cam greu, mai ales că bucătaria comunică tare mult cu mica noastră cameră. Mă postez în faţa geamului, cu mâinile pe caloriferul rece. Mă uit la mine, cea pe care o conturează geamul spre exterior. Mă uit la calorifer. Mă gândesc să fac un ceai. Aleg unul. Îl desfac. Analizez aroma. E bun. Caut şi ridic uşor o linguriţă pentru transferul plic - infuzor, încercând să nu fac prea mult zgomot. Linguriţa atinge metalic masa. Chibritul zgârie cutia în momentul aprinderii, iar apa plesneşte fundul ibricului.

Mă întorc la geam. Peste chipul meu cade seara într-o explozie de culori complementare, o maşină îmi răsare din umărul drept, farurile galbene-mi coboară pe braţ şi apa bolboroseşte nervos pe focul la care am avut grijă să mă încălzesc. În casă miroase a noapte, pe fundal pâlpâie nişte degete.

Orajos

2010-03-15T22:12:00.004+02:00

Niciodată nu a nins când ar fi trebuit să ningă; nu a nins atunci când era caniculă şi voiam să ne răcorim, nu a nins atunci când speram să se blocheze străzile, nu a nins atunci când voiam să sfidăm timpul. A nins prea mult, a nins prea puţin, a nins urât, a nins viscolit, a nins mocnit.

Mă uitam la ei. Stăteau cuminţi, se lăsau purtaţi pe acele scaune de plastic, aşa cum se lăsaseră purtaţi toată viaţa, ca într-un tunel al timpului, cu privirile-n gol, unul lângă altul, tăcuţi. Îmbătrâniseră la fel, ridurile curgeau aproape identic, de parcă tot amarul ăsta de timp ar fi fost oglindă unul pentru celălalt. Ar fi fost mult mai bine. Dar se vedea că au obosit. Buzele-ncleştate tocmai asta spuneau mocnit.

Şi vine acel moment al exploziei, atunci când închid ochii şi pleoapele, genele, buzele-mi tremură, inima-mi bate mai repede, fruntea mi se cutează uşor la ridicarea sprâncenei; nu pot să accept, mă încrunt, deschid ochii şi încep să-i rotesc rapid, ritmat, căutând un răspuns, o soluţie, simt cum mă revolt optic. Îmi dau seama că nu vreau să trăiesc mocnit.

Schemă

2010-03-11T00:41:00.007+02:00

Cum deja i s-au strâns mult prea multe drafturi în minte, a simţit nevoia să vorbească, aşa cum i se întâmplă deseori în somn.

"Viaţa este un şir prea lung de păi-uri

". Aşa s-a trezit într-o seară (la o oră la care un om considerat normal ar citi un ziar/ar viziona ştirile), deschizând brusc ochii, gândindu-se la vocea-i care tocmai vibrase spart în acea cameră mult prea mică şi friguroasă, simţind cum tavanul se îndepărtează, iar trupu-i se adânceşte în cearşaf.

Se gândea că are atâtea de scris, că ar trebui să pună pe hârtie imaginea din trenul de duminică. Dar s-a răzgândit. A luat telefonul şi m-a sunat. Mi-a înşirat toate cuvintele astea şi mi-a zis că ar bea un ceai, dar că e în pană de sortimente şi că abia aşteaptă să mă vadă.

wondering, wandering

2010-03-07T09:00:00.004+02:00

Uneori, după ce urc infinitele scări (nerulante) de la metrou (Piaţa Unirii gândurilor cu apusul şi cu pestriţimea umană), iar respiraţia mi se taie, inima înfruntând de fiecare dată aerul dureros de rece, simt curentul care mă petrece pe trecerea de pietoni, mă învăluie şi mă ia pe sus de parcă ar vrea să mă poarte mult mai departe decât veşnic întârziatul RATB.

.avi

2010-03-05T21:14:00.005+02:00

Îţi aminteşti când ai venit în noapte la mine, pe ploaia aia încă rece (să fi fost aprilie?), şi m-ai rugat să îţi arunc pliculeţul de ciocolată caldă de pe acoperiş? Mi-ai zis că voiai să te încălzeşti. Şi aveai şi ţigări în foi. Aromă de cireşe.

Mai ţii minte când am fost în parc şi ne-am ales un copac sub care să stăm la poveşti? Era încă răcoare. Ah, sau când ai venit la 6 dimineaţa şi m-ai invitat la o plimbare pe bulevard? Oraşul încă amorţit, băncile pline de rouă.

Oare mai ştii dimineaţa aia când am băut vin pe stomacul gol? A venit seara şi ne-am plimbat un pic, iar tu ai început să fredonezi obsesia unei nopţi de toamnă. N-am aflat nici până-n ziua de azi cum se numea melodia aia.

Speakers' Corner

2010-03-03T14:21:00.001+02:00

Stilul ăsta de viaţă nu e decât o sondă ruginită care astupă ţâşnirea naturală a individului şi care-l suge ritmat lui însuşi. În noi zacem, atât cât se mai poate, noi.

Qui s'assemble se rassemble

2010-02-28T19:21:00.004+02:00

Poate că dacă m-ar fi chemat Popescu, aş fi putut intra cu uşurinţă în marea categorie a celor care, cel puţin onomastic, suferă de un bigotism exacerbat.

Din contră, numele meu pare a fi menit să semene spaimă, teroare, să facă trimiteri către un tărâm nu tocmai apropiat; pronunţia-i greoaie, literele, de regulă, inversate, iar râsetele-ntotdeauna-n floare, deşi niciodată nu am înţeles ce e aşa amuzant. Mai amuzant mi se pare faptul că frecvenţa acestui nume pe alte meleaguri se asemănă cu popularitatea popesciană de la noi...aşadar, se pare că mă trag dintr-un neam din cale-afară de crud şi de numeros.

Şi că tot veni vorba de tragere, apasă din ce în ce mai mult sentimentul apartenenţei la alte coordonate spaţio-temporale, precum şi sentimentul ostracizatului. E ceva în aerul ăsta greu, e în noi o dorinţă de (r)evoluţie, legăturile dintre noi sunt relative, sentimentele sunt veritabile, minţile sunt confuze, gândurile-s amestecate.

Acesta este rezultatul.

"Hipermiopie"

2010-02-26T23:44:00.001+02:00

Tu (ce) vezi?

Răscruce

2010-02-16T22:10:00.005+02:00

Balconul trimitea către hol umbra alungită a uşilor cu geamul spart şi perdeaua scorojită, aceeaşi care dantela vag sinistrul nostru ciment. Era linişte, ca de obicei, iar ecoul paşilor pălea pe măsură ce se îndepărta. Aşa am adormit, cu sunetul sacadat al plecării în urechi, cu pumnii strânşi sub pernă, întorcându-i spatele.

Mergeam pe biciclete cu un avânt inconştient, goneam cu mâinile pe sus, răsfirând aerul, cu gura până la urechi. Ţipam şi râdeam ca şi cum toată poiana aia ar fi fost a noastră, pentru totdeauna. În zare se vedea, parcă, Nagyvárad, dar ochii nu prea ne mai ajutau să desluşim ce e în depărtare.

Soarele-i acum roşu, nervos, iar noi îi privim monologul de pe podul ăla vechi, plin de gropi, de ulei; acolo am aterizat pieziş, respirând greu, obosiţi, însetaţi, dar zâmbitori, ascultând cum trenul de la sud pleacă departe, departe, departe, ascultând cum ceasul ne sună din nou.

comentariu

2010-02-12T11:41:00.008+02:00

Semiîntunericul ăsta gălbui, cald vine de la jaluzelele metalice.

Nisipul fierbinte al unei plaje care aşteaptă furtuna din zare e, de fapt, căldura celor 5 elemenţi (frumos combinată cu firicelul de iarnă ce coboară timid dinspre fereastră) care-mi pişcă tălpile şi care mă face să tresar şi să mă încrunt uşor, spre zâmbet...

Dimineaţa-i leneşă, fără alarme, dar cu multe vise în surdină.

alteu

2010-02-08T16:40:00.005+02:00

Cam toţi în jurul meu sunt cifre şi litere, dar câţiva-s familie, şi mai puţini sunt prieteni...şi mai e cineva: eu;

Sooound[er]

2010-02-03T01:31:00.006+02:00

Omul e zgomot, din prima până-n ultima clipă, începând cu atestarea obraznică a existenţei, sfârşind cu acel gângurit tămâios de bocitoare. Unii sunt vaste playliste, cu felurite crossfade-uri, în timp ce alţii preferă să rămână fideli butonului Repeat; există şi cei care pun totul pe Shuffle şi riscă, se lasă surprinşi, se lasă purtaţi, învăluiţi, chinuiţi, iubiţi, doriţi, urâţi. Unii-s precum scârţâitul cretei pe tablă, alţii...asemenea unei adieri; nu îi vezi, dar îi simţi, te răvăşesc, te duc, te îmbie, te amăgesc.

Mai e şi omul-instrument, acel individ extrem de sensibil, plin de vibraţii, de tremur, ale cărui corzi, deşi fragile, au forţa de a metamorfoza, de a opri timpul, de a încetini paşii, de a suspenda...Omul ăsta e pură bătaie de inimă.

Oamenii din viaţa mea sunt asemenea melodiilor pe care le ascultă, sunt asemenea melodiilor pe care le împart cu mine, oferindu-mi impulsivitate, forţă, căldură, fiori, tristeţe, inspiraţie.

Play me, but just don't play with me.

Predicative

2010-02-01T18:04:00.004+02:00

Eu am:

un felinar suferind, a cărui respiraţie electrică pâlpâie uşor, de zor, în fiecare noapte.

un vecin octogenar, presupun, care îmi spune "Sărut mâinile, domnişorică!"

un frigider care se crede sobă.

Eu voi:

ca felinarul să nu mai sufere.

ca "Sărut mâinile!" să nu devină o replică de altădată.

ca frigiderul să accepte că e un frigider.

Eu sunt:

văd felinarul.

zâmbesc vecinului.

aud frigiderul.

Vorba lu'...

2010-01-31T22:13:00.003+02:00

"Cum spunea Goethe (care înţelegea perfect logica şi simbolul omului modern), fiecare ins este pentru tovarăşul în a cărui prezenţă trăieşte mai îndelungat un demon; adică forţa care îi năruieşte icoana despre sine..."

U[n]TOPIC

2010-01-30T14:41:00.008+02:00

Dincolo de fleoşcăiala zilnică, de 123-urile mult prea pline (de sacoşe, damfuri, înjurături, ridicări din sprâncene, încruntări fără motiv), de traficul demenţial şi de mirosul de "good food served quickly", are şi Piaţa Unirii părţile ei bune: apusurile oximoronice, mult prea roşii, mult prea pline de puls pentru răceala serilor şi a oamenilor.

Ar mai fi, uneori, pescăruşii care mă fac, inevitabil, să o iau pe arătură şi să-mi imaginez cum se varsă Dâmboviţa în mare, în spatele şantierului Bibliotecii Naţionale.

Guri de aer

2010-01-29T17:10:00.004+02:00

"Dristorenii erau o breaslă de negustori veniţi în vremea fanarioţilor de la Cetatea Dristor (vechiul castru roman Durustorum/Durostorum, azi Silistra, în Bulgaria). Drumul sau Calea Dristorului (numit şi "Gura Lupului") era drumul care ducea la această cetate de la Dunăre." *

Etimologia cuvântului Durustorum/Durostorum se trage din "durostolon" – fortăreaţă.

Cine ştie, poate că data viitoare când o să mă urc în metroul de la Dristor, dacă o să închid ochii şi o să strâng din pumni, o să simt mirosul Dunării, o să-i revăd faleza, o să păşesc din nou pe vechea Corabie, acolo unde mereu mă aşteptau Marius (să mă necăjească), Hermina şi Georgică (să mă răsfeţe), Paula (pe care nu am vazut-o niciodată, dar în casa căreia intram mereu ca într-un bordei din poveştile cu pitici), Didina (deşi era destul de uşor să folosesc varianta porţii, preferam să străbat 2 curţi, vreo 3 garduri şi să înfrunt un ditamai dulău' ca să ajung la ea, în bucătăria aia fermecată), mamaie Sanda (să râdem cu lacrimi), tanti Viorica (leagănul leagănului), Mircea (aliatul lui Marius), Toni, Dana (fetele) Pinky, Toto (secţiunea zoo), Anca (cu inocenţa ei, cu dragostea ei necondiţionată, cu ochii ăia mari, cu felul ei unic de a-mi zice numele, concentrându-mă în trei litere...

Mai erau dealurile bulgarilor, păduricea şi insula, furtunile, descântecele, poveştile de groază şi trenul.

* Ofrim, Alexandru, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, p. 89.

Simtpome

2010-01-22T13:46:00.000+02:00

Ca atunci când ajunge trenul în gară şi "claxonează" şi simt golul ăla în stomac, curentul îmi răvăşeşte părul, iar nările-mi sunt greu încărcate cu Diesel încins. E momentul în care îmi doresc să nu am bagaje, să pot să mă port doar pe mine.

Ca atunci când pur şi simplu stau şi îmi văd firicelul de puls pe încheietura mâinii sau coborând uşor pe linia gâtului...şi, culmea, parcă ar îngheţa sângele-n mine când observ că exist. E momentul în care îmi doresc să uit că am vârstă, că mi se atribuie o vârstă, că în fiecare an e alta; şi toţi din jur, nu pot să-i înţeleg, sărbătoresc această instabilitate.

Ca atunci când, din dorinţa de a opri timpul pentru câteva secunde (şi nu neapărat din raţiuni...pietonale), mă găsesc pe insula din mijlocul unui bulevard şi aştept să se facă verde (chiar dacă nu vin maşini), iar ceilalţi profită ca să treacă (ce dacă e roşu, se grăbesc!)...şi eu am tupeu' să aştept, să încurc toată curgerea aia neregulamentară. E momentul în care îmi zâmbesc şi îmi mulţumesc că sunt precaută.

sus, sus, suspensie

2010-01-10T23:54:00.000+02:00

Era frig, rău de tot...

Ţi-am închis fereastra, ţi-am închis ochii, ţi-am închis gura, ţi-am închis braţele printr-o strânsură în juru-mi şi am încercat să îţi deschid sufletul...

Noaptea-i bună...

[post]modernist

2010-01-08T16:05:00.001+02:00

Întotdeauna mi-a fost greu să nimeresc ochiurile de la aragaz şi de fiecare dată când greşeam mă gândeam că o să sar în aer şi că o să eşuez din punct de vedere...culinar.

Întotdeauna mi-a fost greu să nimeresc ochii de om care să corespundă standardelor mele de consistenţă şi adâncime şi de fiecare dată când greşeam mă gândeam că o să...

Dar întotdeauna m-am gândit că o să nimeresc într-o (foarte) bună zi...

FIORduri

2009-12-22T19:35:00.001+02:00

Cand am vazut coastele? Nu, atunci nu mi-am pus dorinta, dar m-am gandit la tine.

Eram in trenul de Iasi, fara muzica, ma uitam pe geam, ma uitam in departare, incercand sa ghicesc un alt apus de foc la capatul cerului, de-acolo de unde izvorau apasat linii rosiatice, ca niste vinisoare pulsand a lumina dinspre un cord aprins. Atunci mi-am amintit de coaste si am zis sa iti scriu...

Iar acum nu m-am putut abtine, trebuia sa pastrez un asemenea moment, din locul asta mic, plin de Mitici, de mitici, de pitici...

Micutul corsar

2009-12-15T12:30:00.002+02:00

Perfect.
Da, da: perfect!
De ce?
- Pentru ca ninge nervos, incat poza exteriorului are zgomot!
- Pentru ca m-au atacat mai devreme niste fulgi revoltati ca le zambeam (desi era atat de frig, de-mi inghetase varful nasului.)
- Pentru ca aici e cald, semiintuneric, iar cantecul nu vine din casti, ci invers: simt cum eu transmit cantecul in casti, fir, jack, winamp.
- Pentru ca versurile-s numai ochi, buze si atingere, vocea-i respiratie si restu'-i de prisos...

pseudopluridimensionalitate

2009-12-01T14:32:00.000+02:00

Toti au dreptul la viata, dar unii nu ajung sa-l cunoasca. To(n)ti au dreptul la opinie, putini reusesc sa se faca auziti.

To(n)ti se bucura de libertatea de a gandi, insa (trist) putini sunt cei carora le iese. To(n)ti se bucura de libertatea de a alege, dar (si mai trist) cei mai multi aleg prost.

To(n)ti au obligatii si responsabilitati, dar...

Se pare ca to(n)ti au parte de "pluri" intr-o societate din ce in ce mai "uni": "Aici, numarul oamenilor care gandesc singuri, canta singuri, mananca si vorbesc singuri pe strazi este inspaimantator. Cu toate acestea, ei nu se adauga unii altora. Dimpotriva, se scad unii din ceilalti, iar asemanarea dintre ei este nesigura." ( Jean Baudrillard)

Mélange à moi

2009-12-01T01:45:00.000+02:00

Eram in fata ta. Ma gaseam in acea stare stupida in care-mi simteam gatul haraind a ganduri si simtiri ascunse, ca atunci cand visam urat, cand trebuia sa alerg, dar picioarele-mi erau tintuite in asfaltul oniric. DIGRESIUNE: Ca tot veni vorba, cel mai mult imi place cand visez ca zbor. Se pare ca "e de bine" cand visezi ca zbori. Pana la urma, si daca "ar fi fost de rau", mie tot mi-ar fi placut...sa zbor. (cu riscul...de rigoare!)
Cateva acorduri imi amintesc de tine constant; cateva cuvinte; cateva cifre; cateva poze; cateva minute traite audio. Am emotii. DIGRESIUNE: Cand am emotii, ma furnica degetele rau de tot! Ascult, citesc, simt. Zambesc. Zambesc foarte mult. Incerc sa apreciez momentele de liniste mai mult, mai mult, mai mult...Sa ma bucur de absenta racelii, de prezenta integritatii mele fizice si morale; ma mai bucur si de faptul ca nu mi-e frig/foame/sete/rau/urat; adica vad partea plina a paharului, asa cum, fara sa stii, m-ai invatat, "pe mine, ma, m-". Nu ma tem. Am rabdare.
Am treaba; foarte multa treaba; cu toate astea, acum numai treaba nu fac. Pot spune ca "nu fac nimic"...sau ca "fac nimic", pentru ca tocmai asta e farmecul statului de pomana - sa stii cand sa stai de pomana, adica atunci cand ai treaba, cand NU ar trebui nici sa te gandesti sa stai de pomana. DIGRESIUNE: Umbla vorba-n targ cum ca al nostru creier NU cunoaste cuvantul NU. Ce incurcatura! Nu stiu cum o s-o scot la capat, nu ma intereseaza, nu rad, nu vreau, nu pot, nu aud, nu am, nu (mai) scriu.

Terapie intensiva

2009-11-01T14:00:00.001+02:00

Crunt. Bate frigul, rafale de fulare, defulare.
Aici se bea ceai ca nicaieri, se asculta muzica, se adulmeca betisoare parfumate, se doarme putin, dar se viseaza mult. Aici se rade si se plange, se gandeste, se prosteste, se atipeste, se cearta, se impaca, se fuge, se ajunge, se ramane, se tremura.
Aici nu se fumeaza, nu se bea cafea, nu se incrunta fruntile, nu se ascunde adevarul, nu se fura, nu se-njura.
Aici se mai deseneaza, se mai canta, se mai imbratiseaza, se mai cade pe ganduri, se mai ridica moralul, se mai tine morala, se mai intarzie.
Aici sunt eu.
Acolo, afara, e iarna.

TURN ME ON

2009-10-30T21:37:00.002+02:00

Vin fiert Ha Ha Ha Trage perdeaua Ai grija la prag Ai inchis usa, da Ploua si e urat Aici e cald Muzica Muzica Muza Mmmmmm Tricou Jaluzea Jap! Joi Jos Papuci Plici! Trecem peste Ce conteaza restul Hai Zambet Chicoteli Stai Mai stau mai stai mai vreau mai vrei mai decembrie Hai ACUM Incropim Azi Maine Duminica Lasa paharul Ia sticla Covor Grija Ganduri Chestii Suna Si ce Shhhhhh Susotim Ssssssss Expediaza-l De la capat Ha Ha Ha Toarna Demidulce Iuhuuu Inevitabil Dedesubt Dezechilibru Dezb...atere Abatere Tare Repeat Repeat Repeat Respira Respir! Irelevant Antrenament Eveniment Ummmm Magnifique Bun Bine Bravo bravissimo Lene cosmica Ha Ha Ha Hazard Ard Aiureli Pareri Placeri Taceri

Post-It

2009-10-16T00:28:00.000+03:00

-paine...
-lapte...
-sa bag masina de spalat...
-sa platesc intretinerea...
-sa fotocopiez cursurile...
-sa aspir...
-sa vorbesc cu mamaie...
-sa nu uit de mine...
-sa duc gunoiul!

cheie SOLitara

2009-10-05T00:17:00.002+03:00

Daca as avea voce, probabil ca nu le-as mai simti asa cum le simt cand stiu ca nu le pot da frau liber decat pe interior. In sinea mea, sunt un petit rossignol.
In dreptul sternului se strang, ca intr-o palnie, cuvintele si sunetele, vocea mea e vocea instrumentului. Urechea mea e... greu de descris. Exista o legatura bizara intre ea si buzele-nclestate...e ciudat, dar cant cu gura-nchisa, dand din cap, clipind, batand cu degetele pe masa, privind, desenand sau citind.
Cel mai frumos cant atunci cand merg cu trenul, mai ales muzica instrumentala.
Cand ochii-mi sorb vin, cant razand.
Cand dorm, cant o singura melodie, iar cand plang...cand plang nu mai cant, ci doar ascult.

Franctuzisme

2009-09-29T13:39:00.002+03:00

In ochiul tau stang, fiarele de leagan se impleteau albastre intr-un mic turn Eiffel pe care-l picurai in suruburi pe obraz, pe buze, pe gat, in batista, pe umarul meu. Ce mai expozitie!
Iti promisesem candva ca o sa te duc la Paris. Iar tu m-ai crezut. Mi-a fost nu stiu cum sa iti zic, in timp ce iti faceam vant in leagan, ca nu se mai poate. Problemele de la lucru, datoriile si faptul ca se apropia iarna (intretinerea mai mare, plus caldura...mai erau si porcariile alea de repartitoare!), frate-miu bolnav - toate mi-au cazut pe cap, inima si buzunarul ala carpit de tine cu ata rosie.
Tu nu ai zis nimic. Ti-am propus sa mergem pana la Sinaia ca si-asa nu mai fusesei de ceva vreme; in bunatatea ta, ai zis "da" cu un zambet de Peles amar si ai inchis ochii, te-ai inchis in bataia ruginita de balansoar. Nu te-am mai vazut de atunci. Ai devenit o simpla respiratie in spatele meu, la masa, acasa, pe strada, un ghiveci de sunete la telefon, o mana de cuvinte scurte pe ciorne. Ti-era scarba sa mai ai grija de topica si de felul in care iti statea parul.
Intotdeauna mi-a fost teama de lift, asa ca prefer s-o iau pe scari...sontac, sontac, ajung in varf, in varf, in varf...Ce mica si lipsita de farmec mi se pare Sena acum.

Eclectricitate

2009-09-22T16:24:00.002+03:00

S-a dus vremea in care fetele erau si copii, si mame, in care tatii erau morti la 30 de ani, iar copiii deja batrani prin onomastica: Anton, Paraschiv, Pavel, Toma, Barbu, Nicodim - melanj tulburator intre scancete si tuse de tutun, intre priviri nevinovate si ochi impaienjeniti de alcool. Nume ale sacrificiului, ale renuntarii la infantilism, vestitoarele unor destine crude, ale sudorii de calfa, ale injuraturilor boierilor, ale prapadirii inainte de vreme.
Acel timp al superstitiilor, al mizeriei, al muncii fizice inca mai rasuna prin ganguri, centre istorice, sate si poduri de case batranesti. Ai auzit vreodata descantecele din ceas de noapte, cu babe adormite, buboase, aproape reci, recitand serpeste cu ochii dati peste cap, cu lumanari si cu tamaie? Ai inteles vreodata oribilul ritual al ingropaciunii ortodoxe, cu pomeni si parastase, cu sicrie deschise si bocitoare cu sorturile pline de ceara?
Intotdeauna m-am temut de oamenii morti, de cosmarurile pe care mi le-ar fi putut provoca, de indiferenta si de descompunerea specifice lor.

Exercitiu

2009-09-06T17:31:00.000+03:00

Nu sunt nici opt ceasuri implinite si iata-ma in picioare. Sacagiii mi-au rapit somnul mai iute decat pendulul din salon. Masina de spirt isi face treaba inca de la sase. Femeia intra sa imi traga storurile. Atata lumina! Nu-mi place, dar ce sa fac...o las sa aeriseasca. Sunt un pic imbufnata, as mai fi lenevit, dar incep sa imi fac toaleta. Imi ia ceva timp si sunt nevoita sa renunt la cea dintai masa din zi; ma rezum la nitel caimac biiine aburit.
Intr-o jumatate de ceas ar trebui sa fiu la redactie, dar pierd tramvaiul. Tipic. Caldura de Cuptor te moleseste chiar si inainte de pranz. Din fericire, aud un motor si un automobil incetineste in dreptul meu - unchiul Nae. Ce noroc pe capul meu! "Ma petite fille, urca!"...Très vite! Vireaza, claxoneaza, sporeste amenintator, iuteala maxima..
Nu am tragere de inima pentru jurnal. Il rog sa incetineasca. Ii multumesc, sar de pe scaun si ii trimit o bezea.

Ma opresc in fata blockhaus-ului inalt de patru caturi, dar nu am curaj sa inaintez. Incep sa tremur si atrag atentia unui caine..doi, trei..patru!...Très vite! Vireaza, tipa, sporeste amenintator, iuteala maxima...Imi dau seama ca e timpul sa las strada asta in urma..

Crochiu

2009-08-16T13:43:00.001+03:00

Acvilin cum e, coboara perpendicular dintre doi sori intunecati si se deschide deasupra unui bujor plin de crapaturi care suiera si vibreaza, producand in acelasi timp cute si sunete. In parti, doua cochilii potrivite nu fac altceva decat sa soarba marea, vantul, soaptele, tunetele si injuraturile.
Coborand, o mica prapastie vibreaza in bataia sacadata a aerului, un refugiu in care se strang picaturile, lacrimile si parfumul. Doua oscioare mobile fac legatura cu doua je ne sais pas que, iar in jos se deschide o larga priveliste a lutului inca ud, nebatatorit, rumen. Totul e format din umbre si tresariri, din moleseli si intariri; totul se termina printr-o fermitate clarobscura care susura a puls mereu.
In departare, doi tarusi vanosi prevestesc sfarsitul asemenea coloanelor lui Heracles. Ei ating neantul sfaramicios al radacinilor, al bulbilor, al viermilor si al apelor.

Conferinta

2009-08-08T00:36:00.000+03:00

"- S-a facut frig, spuse. Nu vrei sa intram? Nu mai sunt noptile atat de calde acum." ( M. E. - "Nunta in cer")
"- Ma rog, daca insisti dumneata." (-"-)
"-Deschideti!" ( G. N. - "Zenobia")
"- Am adus si muzica!" (I.P. - "Calea Vacaresti")
"- Ce ai?" (M. E. -"Maitreyi")
"- Nu stiu ce am [...] N-am mai dansat de mult... Aproape ca am ametit." (M. E. - "Nunta in cer")
"- Ceaiul o sa-ti faca bine [...], e un ceai de plante, foarte sanatos. ( G.N. - "Zenobia")
"- Ar fi bine s-o duceti undeva la un spital!" (I.P.- "Calea Vacaresti")
"- De ce? I-a venit rau?" (-"-)
"- Am impresia ca am cam stricat petrecerea." (M.E. - "Sarpele")
"- Ce prostie!" (G.F. - "Madame Bovary")
"- Chem o ambulanta." (P.C. - "Veronika..")
"- A! Va duceti acolo? (G.F. - "Madame Bovary")
"-Unde sa se duca?" (M. Preda)
"-La spital." (P.C. - "Veronika..")
"- Da, ma duc." (G.F. - " Madame Bovary")
"- Grabeste-te!..." (I.P. - "Calea Vacaresti")
"- Ei, ce zici?" (G.C.- "Cartea nuntii")
"-Ai racit." (-"-)
"- E foarte rau, nu-i asa? Daca i-as pune niste cataplasme cu mustar...mai stiu eu ce? Dar gasiti ceva dumneavoastra care ati salvat atatia!" (G.F. - "Madame Bovary")
"-Poate ca da..."(L.Rebreanu)

Spirit...de observatie

2009-08-06T13:05:00.001+03:00

Si mi-ar mai placea sa fiu o plaja pustie, sa fiu apa si nisip, rece si calda. Sa imbratisez, din cand in cand, talpi arse de soare, sa ascund ochi de scoica si pe Morgan le Fay, vantul sa suiere, sa uruie, sa vanture, sa tipe si sa ascunda tipete. Marea sa fie sfasiata de stanci colturoase, spuma sa fie pulverizata in soare.
In oras, apa se scurge viermanos in rigole batrane pana in limbul sobolanilor. Asfaltul este incins si o duhoare de seara se imprastie dinspre ghena din spatele blocului. Pe straduta infundata, cainii bubosi stau claie peste gramada, cu rani supurante si colti sparti, violenti precum civilizatia.
In bucataria de la parter, uleiul sfaraie cu forta intr-o tigaie cu grasime intarita pe margini. Pestele din hale, vechi de o saptamana, pudrat cu grija, inghite brutal grasimea incinsa, dupa care plesneste pe o farfurie cu mujdei. Pofta buna! Hap! Hap! Incepe meciu in 5 minute! S-o crezi tu!! Azi, Jose Armando afla ca Maria nu e maica-sa...
Noaptea e mai bine. Tevile de esapament nu mai regurgiteaza acum manelele si injuraturile din timpul zilei, acreala aerului si fruntile colcaind a transpiratie dispar in intuneric. Oamenii sforaie, suiera, uruie, tipa si, uneori, ascund tipete. Nu stiu cum, dar noaptea orasul parca e mai putin poluat, mai bun, mai uman, dar, culmea, fara oameni.

SMS-uri

2009-08-01T22:12:00.001+03:00

Cica as fi un fel de Delta Dunarii, cu brate calde in juru-mi, o groapa a Europei, un fel de Styx al carui izvor ingenuu se terfeleste in zona Portilor de Fe unde te asteapta Charon si un tantar cu 3 capete.

2009-07-21T21:46:00.002+03:00

Omul perfect este omul caruia niciodata nu ii sta bine parul, care se imbraca prea subtire cand e racoare si prea gros cand e zapuseala, care pierde autobuzul/troleul/metroul/trenul/avionul, care da pe el cand mananca sau bea, care sforaie, care citeste si asculta muzica buna, care nu face nazuri la mancare, pentru ca, de cele mai multe ori, mananca pe fuga sau adoarme fara sa mai apuce sa ia ceva din frigider.
Vorbim aici despre omul de rand, care nu e sclifosit si fandosit, e plictisit uneori, e drept, pentru ca e filosof si orice filosof care se respecta trece, la un moment dat (sau traieste continuu), o perioada de plictis teribil/existential/cosmic.
Revenind la al nostru om, putem argumenta perfectiunea prin prezenta indiscutabila a umorului (negru sau nu), a visurilor intotdeauna marete, a cosurilor niciodata agreate, a vecinelor vizoriste si a nelipsitilor caini maidanezi, a lipsei talentului culinar, dar a prezentei si a intrebuintarii corecte a unui dictionar (material sau virtual) in folos spiritual.
Omul asta are si el toane, merge la doctor si la piata, slabeste sau se ingrasa, lasa de la el, lasa de dorit, lasa pe maine ce poate face azi, lasa...ca trece. Are o minte ascutita incat sa despice firul nu in patru, ci in mai mult de patru...si din acest motiv ajunge sa isi taie singur craca - aia imperfecti nu prea suporta analiza si tocatura, framantarea asta de fire si il desfiinteaza cu orice ocazie.
In final (un final bursc, fara indoiala), realizez ca e cam greu sa gasesc un titlu potrivit pentru omul perfect. Poate ca nu exista...titlu, desigur.

C'est la vie

2009-07-16T16:58:00.000+03:00

Azi, o simpla zi, o zi oarecare, calda, torida, sufocanta, poate friguroasa, gri, geroasa. Azi. Ai deschis ochii din nou. Si te ridici. Azi e ziua in care ai putea sa vezi munti, in care ai putea cunoaste Praga sau Madrid, este ziua in care ai putea sa gusti un nou fel de mancare sau sa intalnesti un veeechi prieten pe strada. Este ziua in care s-ar putea sa ceri ajutor...sau sa il oferi. Azi poate ca o sa inveti ceva nou, ceva banal, pe care toata lumea il stie si tu nu, ca mersul pe bicicleta. Azi poate vei simti nevoia sa te odihnesti..sau, de ce nu, sa mergi, sa alergi, sa te grabesti, sa te zbati, sa iti faci loc in multime. Azi s-ar putea sa te imprietenesti cu cineva, poate ca o sa bei un ceai undeva, poate o cafea; si vei tine in mana o carte veche si buna ca vinul. O sa mergi la concert, o sa vezi o pictura, o sa iti oferi scuzele, o sa zambesti, o sa te incrunti, o sa te prostesti strambandu-te. O masina o sa te ude din cap pana in picioare, cineva o sa te fotografieze fara sa iti dai seama, un caine o sa te latre, o femeie tafnoasa o sa comenteze la adresa ta. Pentru o clipa, dar doar pentru o clipa, o sa privesti doi ochi de batran si o sa te intrebi cate or fi vazut si cate or cunoaste acei doi ochi mari. Mama o sa iti faca ceva bun de mancare si un desert pe masura - crema de zahar ars cu mere coapte! O sa atipesti la un film iar cand o sa te trezesti si o sa vezi ca s-a intunecat, o sa crezi ca e noapte si ca ai ratat iesirea de seara. O sa te uiti in oglinda, o sa te bata afurisutu ala de pantof, o sa ti se faca sete si o sa bei pe nerasuflate apa rece si o sa te gandesti ca o sa faci broaste-n burta. O sa desenezi ceva, chiar daca nu te pricepi..ce, nu ai voie? O sa razi la final de rezultatul pentru care te-ai chinuit atat de mult si o sa arunci cu nervozitate hartia la cos. O sa fredonezi o melodie, o sa stranuti si o sa te bati cu un tantar.
In cele din urma, fie ca ai ras,fie ca ai plans, o sa obosesti si o sa casti. Atunci o sa adormi; ca sa treaca noaptea si toata oboseala, ca sa se faca zi, ca sa fie din nou azi.

Être ou paraître ?

2009-07-07T12:17:00.001+03:00

Da, nu, poate, desigur, cu cea mai mare placere, imi pare rau, imi ofer scuzele, nu o sa se mai intample, iarta-ma, scuzati-ma, promit etc. Unde se termina diplomatia si unde incepe miciunica? Cum poti sa iti dai seama de valabilitatea cuvintelor celor din jur? Care sunt criteriile necesare pentru a putea spune ca ai incredere intr-o persoana?
Dar cum e mai bine sa te porti? Daca te ascunzi, atunci esti o persoana nenorocita, demna de dispret; daca zici exact ce gandesti si/sau ce simti, atunci tinzi sa sfidezi bunele maniere. Daca esti undeva...la mijloc? Care este atitudinea potrivita? Iar daca varianta cea mai buna o constituie mascarea opiniilor, atunci cat timp trebuie sa porti aceasta masca? Pentru totdeauna sau e provizorie?
Cine detine raspunsul la aceasta problema? De ce l-ar detine cel care disimuleaza? De ce nu cel care zice totul pe sleau? Este durerosul adevar preferabil pansamentului care vine impreuna cu o minciuna? Atatea semne de intrebare, niciun raspuns.

Definitie

2009-07-02T23:15:00.001+03:00

Atunci cand iti amintesti Parisul fara sa fi fost vreodata acolo, atunci cand faci compromisuri, cand lasi de la tine, cand ierti si pleci capul cu modestie, cand nu auzi vorbele grele, cand visezi, cand speri, cand iti doresti (dar nu fortezi nota), cand zambesti, cand esti sincer, cand plangi, cand dormi (pentru ca atunci cand dormi esti vulnerabil), cand te trezesti dimineata si..., cand iti sta parul aiurea, cand dai mancare pe tine, cand surprinzi, cand imbratisezi, cand incurajezi, cand te rogi, cand gresesti si cand regreti, cand demonstrezi, cand argumentezi, cand te superi, cand razi, cand esti revoltat, stupefiat, ingrozit, temator, nesigur, paranoic, stapan pe situatie, trist (si te ascunzi), cand iti vine sa tipi, sa mananci pamantul, sa te arunci in gol, cand iti dai doua palme si te imbarbatezi, cand ai emotii, cand (te) privesti in ochi, cand (te) intelegi...sau cand macar incerci. Atunci.

Pentru cei cu vedere in spatiu

2009-06-30T22:17:00.002+03:00

"Daca te-ai indeparta
putin,
Dragostea mea ar creste
Ca aerul dintre noi.

Daca te-ai indeparta
mult,
Te-as iubi cu muntii si cu
apele
Si cu orasele
Care ne despart.

Daca te-ai mai indeparta
Cu o zare,
La profilul tau s-ar mai
adauga soarele,
Luna si jumatate din cer."

Marin Sorescu - "Perspectiva"

Colaj

2009-06-30T18:40:00.000+03:00

"This may mean you'll have to be a stronger man" : "Would you carve me in a tree?"

"And I can't take it, no I can't help but wonder..." : "How deep is your love?"

"You made me feel like the one." "... mon amour qui se dechaîne!"

"Dance me to the end of love." "Le vent nous portera."

A fi sau a nu fi

2009-06-18T08:36:00.000+03:00

Suferinta se trage din incapacitatea individului de a trai in prezent. Pentru acela vesnic nemultumit, prezentul nu exista; exista doar clipa in care se gandeste cu nostalgie la trecut si/sau cu nerabdare la viitor. Tot ce face este sa aplice intr-un mod aparte si, de cele mai multe ori, gresit (pentru ca nu este vorba despre o abordare pur hedonista) principiul (al carui adept a fost si Horatiu) "carpe diem" : prin analepse sau prin prolepse. Este vorba despre acel om suspendat deasupra unui hau, deasupra abisului. Este omul care traieste o continua criza existentiala; care nu are capacitatea de a gasi, de a crea si de a se raporta la valorile prezente, omul pentru care identitatea devine o problema greu sau chiar imposibil de rezolvat. Pentru ca traieste sau simte ca traieste in acele vremuri ale decadentei in care regretul, pe de-o parte, si speranta, de cealalta parte, il impiedica sa cunoasca echilibrul interior.
Acest om este vesnicul client al lui Procust. Si oare cine este vinovatul in toata aceasta poveste? Ajustarea este necesara. In niciun caz nu poate fi vorba despre o transformare a omului intr-un produs etichetat, iesit pe banda rulanta din fabrica societatii consumiste - adepta omogenitatii. Si, de asemenea, nici abordarile extremiste nu sunt acceptate, pentru ca, revenind la Horatiu si la a sa abordare epicureica, se sustine ideea: "Est modus in rebus".
Tinta trebuie sa fie echilibrul prin diversificare, asadar o eterogeneitate permisa si permisiva.
Individul nu trebuie sa reprezinte pe altcineva decat pe sine. Este datoria lui sa constientizeze aceasta dreptobligatie.

Je voudrais vous parler ...

2009-06-17T22:04:00.001+03:00

despre acel gand caraghios, mic si, aparent, lipsit de insemnatate, despre acel gand reprimat, renegat, proscris doar de ochii lumii. Pentru ca a fi demn inseamna sa ai curajul sa iti exprimi pana si acel gand refulat de teama celor din jur, sa ii privesti pe cei din jur in ochi, sa poti sa le vorbesti si sa iti exprimi gandurile si sentimentele cu sinceritate si, in acelasi timp, cu diplomatie. Asta inseamna sa fii tu. Esti in stare? Atunci, ce mai astepti?! Iesi din casa. Iti place? Iti place de ei? Dar de tine? Esti asa cum iti doresti? Esti tu? Esti sigur?

despre familie, in special despre acele persoane care aveau grija de tine cand ai tai erau plecati, despre acele femei mai in varsta care te tineau in brate si iti cantau sau iti aratau ceva ca sa iti distraga atentia si sa uiti de dor, de durerea provocata de o lovitura, de Babau... Crede-ma, si acum ar face la fel: te-ar lua de brat (si tu te-ai lasa purtat pentru ca stii ca esti in siguranta si ca esti iubit) si te-ar duce langa fereastra, la perdea unde ti-ar arata acel ceva menit sa iti aduca linistea. Asa este iubirea.

despre acel impuls de a scrie, de a striga, de a intoarce privirile si, mai important, urechile celor din jur. Apoi...totul vine de la sine, nu?

CV

2009-06-16T15:57:00.000+03:00

Nu vreau sa devin un palimpsest; eu nu vreau si nici nu pot sa uit. Numai lasul incearca sa uite, sa se spele pe maini, sa dea vina pe altul; numai fricosul se ascunde asemenea unui strut sau fuge ca un iepure.
Eu sunt cu greseli, cu stersaturi, cu taieturi, cu tot felul de caligrafii, in nenumarate culori, cu litere scrijelite, tremurate, scrise nervos, frumos si atent desenate, in graba, furtunos si, uneori, de nedescifrat; asa sunt eu - o ciorna sincera, un papirus viu.

Dintr-o carte

2009-06-15T19:14:00.000+03:00

"Pentru mine, tu esti o carte fara coperte, o carte al carei titlu nu l-am aflat niciodata, pe care nu am citit-o de la inceput, pe care (ma tem!) nu o sa o termin niciodata. Esti ACEA carte care mi-a atras atentia dintre sute de volume apartinand unei vaste biblioteci sau unei librarii cochete...in amurg; cartea pe care am luat-o de pe raft fara ezitare, pe care am deschis-o nu foarte departe de inceput si care m-a facut sa uit complet de mine.
Tu esti genul de carte pe care as devora-o intr-o seara, dar pe care prefer sa o citesc cu grija, cu ochi de suflet, pe care prefer sa o dozez asemenea oxigenului dintr-un tub de scafandru, ca si cum de ea ar depinde viata mea, ca si cum sfarsitul ei ar insemna sfarsitul meu.
Tu esti cartea pentru care nu am nevoie de semn de carte.
Tu esti cartea rabdarii si a cunoasterii mele.
Tu esti acea carte pe care nu o poti citi de doua ori in viata. Din acest motiv trebuie sa te citesc in chip de ruga."

"This is ourselves"

2009-06-14T19:36:00.000+03:00

Energizant, pastile, cola, ciocolata, cafea, 2 in 1, 3 in 1, ness...mai e ceva? Well, tigari. Putere mimata, chipuri ascunse sub tencuiala de cofeina, oameni resemnati, oameni care se inmormanteaza in fiecare zi, oameni fara consistenta, imagini ale unor slujbe triste.